Proiect implementat de ADEMED – Asociația pentru Dezvoltare și Mediu și finanțat de Administrația Fondului Cultural Național, în parteneriat cu Şcoala Gimnazială ,,Ion CreangăAlbeşti, în perioada,  martie-septembrie, 2023.

În cadrul proiectului , elevii din grupul ţintă ai şcolii structură din satul Cotu Văii, coordonați de profesoara de istorie, Vîlcu Mihaela și inițiatorii proiectului, reprezentanții Asociației-Nicolae Găldean, Gabriela Staicu, Florin Alexandru, sub îndrumarea actorului Silviu Oltean, au derulat activitățile din proiect, sub forma  atelierelor de teatru –pantomime și prezentarea  spectacolui de teatru ,,Vorbe vechi în haine noi, talentul micilor actori fiind apreciat cu multe aplauze din partea părinților, bunicilor, cadrelor didactice și a mai multor invitați, din comunitate și nu numai.

Tot în cadrul proiectului, au fost cofecționate diorame , elevii fiind antrenați în recunoașterea proverbelor reprezentate în diorame și dezbateri pe tema acestora, confecționarea machetelor din carton, reprezentând proverbele și personajele din acestea, prezentarea produselor realizate

În activităţile cu elevii au fost utilizate metode şi tehnici de lucru inovative, activităţi practice, atractive, cu aplicabilitate în viaţa cotidiană, în scopul formării la elevi a competenţelor sociale şi civice, de sensibilizare şi responsabilizare a acestora pentru protejarea şi valorificarea patrimoniului cultural imaterial. Elevii au fost deosebit de interesaţi şi au participat activ, au colaborat între ei, cu organizatorii, partenerii  și  cu cadrele didactice.

 

 

Prof. Vîlcu Mihaela